Când pierzi

Urăsc să pierd. După mine, eșecul e una dintre cele mai profunde experiențe, e ca un zid care cade peste tine și te strivește fără să poți face nimic altceva decât să te uiți la el în timp ce cade. E unul dintre momentele acelea în care deși ești înconjurat de oameni totuși ești singur.

Dacă alegi optimistul „lasă că data viitoare va fi mai bine” e ca și cum ai nega faptul că ai pierdut, ca și cum ai susține că puteai fi mai bun deși ireparabilul s-a produs – uneori, data viitoare nu mai există. Frustrarea care acompaniaza eșecul e ca o durere oarbă – surdă, și pe măsură ce urli în tine din ce în ce mai tare, îți dai seama că nu te aude nimeni și că ești singur. Dacă vrei, e ca durerea aceea fulgerătoare care te trăznește în momentul în care dai cu degetele de la picioare în marginea de lemn a patului.

În eșec zac mai mereu ascunse lecții, și depinde doar de tine dacă le descoperi sau nu. Observația ar fi că le descoperi mai des în momentele în care ai pierdut mai mult decât îți permiteai. Nu ai ce să pierzi când nu ai avut nimic.

Shit happens. Deal with it.