Skip to content

Managerii şi problemele lor

Martie 1 2010

Poza de mai sus sintetizează „segmentele” cu care lucrează de obicei un manager din prima linie. Bine, poza este valabilă pentru orice poziţie de management, cu ajustările de rigoare.

Personal, poza îmi indică trei lucruri esenţiale:

  • rolul şi sarcinile pe care le are de îndeplinit managerul respectiv
  • competenţele de urmărit la un manager (deci şi indicatorii pe baza cărora poate fi evaluat, sic! :D)
  • … şi îmi oferă un punct de plecare dacă vreau să văd cum se aplică strategia companiei, precum şi ce rezultate are

Partea mai interesantă este că, în momentul în care ai un dezechilibru între cele patru „pârghii”, efectele se resimt nu doar în interiorul organizaţiei, ci şi în exteriorul acesteia (de bun-simţ până la urmă). Acest lucru înseamnă că şi clienţii resimt „valurile”, doar că ei le resimt în termeni de fidelitate faţă de companie, servicii şi calitate, şi, în final, orientare către competitori. Adică, sec spus, scad vânzarile şi profitul companiei, invers proporţional cu belele interne.

Paradoxul mai interesant în cazul unui dezechilibru de acest gen constă  în faptul că poţi ajunge la sursa problemei prin neglijarea problemelor managerilor din prima linie (iniţial). Zic acest lucru deoarece este foarte posibil ca sursa problemei să fie de fapt top-managementul – atât prin politicile şi procedurile interne, cât şi prin normele comportamentale arborate. Altfel spus, efectele observate în prima linie pot fi doar probleme proiectate de sus în jos, pe fiecare nivel ierarhic.

Un alt paradox interesant este că, deşi problemele sunt provocate de sus în jos, cei mai în masură să le rezolve sunt tot managerii din prima linie. Zic acest lucru deoarece consider că managerii care lucrează  cu respectivele „probleme” sunt şi cei care le cunosc cel mai bine, deci şi cei mai capabili să le rezolve. În acest caz, nu mă pot abţine să întreb câţi top-manageri îşi implică şi îşi întreabă angajaţii ce soluţii văd ei la problemele pe care le are compania?

Off topic: şi chiar dacă problemele din prima linie sunt cauzate de managerii respectivi, tot nu mă pot abţine să ridic o întrebare: Cine i-a recrutat şi îi acceptă în continuare?

În concluzie, părerea mea este că majoritatea problemelor pe care le au managerii din prima linie se datorează top managementului. Fie că vorbim de un cadru de lucru slab organizat (deci costuri administrative mai mari), fie că se pune accentul doar pe rezultate (deci fluctuaţie mai mare, şi iarăşi costuri mai mari), sursa este inerent top managementul. Pur şi simplu, efectele sunt de tip bumerang.

Culegi ce semeni.

–––––––––––––

Off topic: Ţinând cont de schema mai sus, cred că cei mai buni indicatori pentru performanţa unui manager sunt, nu neapărat în ordinea aceasta, următorii: fluctuaţia de personal, eficientizarea operaţiilor, rezultatele obţinute de oamenii lui, profitul (dacă aduce), şi evaluarea acestuia de către oamenii cu care colaborează (d.p.d.v comportamental şi al competenţelor pe care le arborează).

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: