Skip to content

Spectator sau jucător

Februarie 8 2010

Din câte ştiu eu, au fost şase sau şapte crize şi crahuri economice doar în secolul ăsta. Americanii au avut parte de o criză prin anii 30, şi de un crah al bursei din New York în 70, pe când mexicanii au avut parte de o cădere serioasă prin anii 60, ca să menţionez doar câteva dintre ele. Probabil că nu ţin minte datele exacte, insă ce vreau să punctez este că au fost foarte multe „crize economice” doar în secolul acesta. Ce e mai interesant e că, de fiecare dată în istorie, după ce şocul iniţial a trecut, nimic nu a mai revenit la forma iniţială. Asta s-a întâmplat pentru că economia, din punct de vedere sistemic, a evoluat, s-a transformat. Toate evenimentele care au avut loc nu au fost altceva decat puncte de inflexiune in evoluţia economiei.

Practic, putem considera punctele acestea de inflexiune o metodă de auto-reglare, de auto-corectare. De fiecare dată lucrurile au evoluat, uneori s-au schimbat dramatic, iar evoluţia a fost chiar exponenţială în unele cazuri. Aşa că, până la urmă, de ce ne dorim revenirea economiei la forma precedentă?

La data la care scriu aceste rânduri, 7 feb. 2010, economia globală pare că dă semne de redresare (cel puţin mediatic) dintr-o criză de mari proporţii. Deşi nu sunt economist şi nu am nici pregătire în domeniu, ce mi se pare ciudat este că mulţi consideră că odată terminată redresarea aceasta, economia va reveni la forma anterioară, şi totul va fi bine şi frumos. Ei bine, eu nu cred că se va întâmpla acest lucru dintr-un motiv aparent banal: sistemul şi-a dovedit limitările, chiar de prea multe ori.

Noi modele de organizare ale afacerilor

Deja mediul afacerilor s-a schimbat şi s-a reorganizat, iar două lucruri care mi-au atras atenţia sunt modelul de organizare tip reţea, caracterizat de lucrul pe proiecte, şi creşterea flexibilităţii angajatorilor în raport cu angajaţii. Desigur, nu sunt două observaţii de geniu, din moment ce în alte ţări şi în alte economii se întâmplă de aproape un deceniu treaba asta. Ce mă interesează însă în acest articol sunt implicaţiile potenţiale ale acestor două soluţii, precum şi ce valoare aduc ele mediului economic.

Cum nevoia stringentă acum este cea de adaptare, cine nu se adaptează mediului actual dispare de pe piaţă. Acesta a fost mecanismul dintotdeauna, iar observaţia pare mai logică acum deoarece dinamica economiei este mai ridicată decât în 1980, de exemplu.

Organimul complex al economiei se auto-corectează, iar noi avem de ales între a sta în tribună, ca nişte vajnici spectatori, sau a coborî în teren şi a face parte din joc.

Flexibilitatea angajatorilor către angajaţi creşte.

În sfârşit, unii angajatori au intrat pe teren şi încep să practice ceea ce predică. În acest caz, când zic acest lucru mă refer la contrastul dintre „noi ne respectăm angajaţii şi îi tratăm diferit pe fiecare dintre ei” şi structurile corporatiste rigide şi inflexibile, cu aceleaşi standarde pentru indivizi şi medii culturale cum nu se poate mai diferite. Atenţie, mă refer la organizare nu la standarde comportamentale, care sunt subiectul unei alte discuţii.

Vestea bună este că angajatorii care s-au reorganizat şi sunt mai flexibili au dat deja un exemplu bun că se poate şi altfel. În primul rând, au dat un exemplu că se poate. Au ales să nu fie reactivi în privinţa viitorului lor. Prin reorganizare mă refer la cei care au devenit flexibili din punctul de vedere al programului şi al relaţiei angajator – angajat . Cum aşa?

Dacă sunt o companie flexibilă, acum am acces la mai multe resurse şi le pot utiliza mult mai bine şi mai eficient. Dacă optez pentru o reţea nodală de colaboratori şi nu mai am un program fix de la 9 la 5 – în măsura în care industria în care activez îmi permite – elimin o grămadă de costuri, cum ar fi de exemplu noul sediu de 5000 de metri pătraţi care consumă al dracului de mult – bani pe care îi amortizez foarte greu şi care îmi influenţează destul de mult preţul final al produsului meu (sau al marjei de profit – uneori ambele – după caz).

Schimbarea paradigmei 9 – 5 în relaţia cu un angajat constă în generarea unei colaborări pe proiecte, recompensată pe bază de rezultate şi număr de proiecte. Cu alte cuvinte, cei 1000 € pe care îi plăteam ca salariu pentru un singur angajat se pot transforma în două onorarii a câte 500 € pentru două proiecte, îndeplinite de două persoane. Nu e mare lucru, ar spune unii. Eu zic că totuşi e mare lucru, deoarece am două diferenţe majore: salariul îl plătesc lună de lună, indiferent de rezultat, în timp ce proiectul este plătit când este proiect, şi în funcţie de rezlultate.

Diferenţa asta subtilă, odată extrapolată, aduce la suprafaţă şi un alt beneficiu major: când lucrezi şi eşti plătit pe bază de proiecte, eşti mai atent la rezultate căci ele joacă un rol determinant în colaborările viitoare – deci productivitatea creşte, ca şi responsabilitatea asupra rezultatelor de altfel.

În plus, ca angajator, ai acces la o plajă mult mai largă de abilităţi şi competenţe care te diferenţiază strategic. Poţi oferi produse sau servicii pe care nu puteai să le oferi înainte deoarece nu aveai „în stoc” competenţele necesare.

Parcă îmi şi imaginez cum arată deja o parte din businessurile mici şsi medii care s-au adaptat. Au un nucleu din 4-5 oameni, vârfuri de lance, care se ocupă de strategie, vânzări şi livrarea produselor, şi înca vreo 15-20 de colaboratori cu care lucrează pe proiecte, în funcţie de necesitate. Subit, un colaborator poate lucra cu doi oameni cheie pe două proiecte diferite ca volum, ca cerinţe şi input de cunoştinţe. Asta da folosire a resurselor! Parcă mă văd cum implementez un proiect de training cu durata de şase luni, sunt managerul unui alt proiect de training, fac designul cursului pentru altul, si toate acestea în timp ce pregătesc un nou produs. A, că e mai greu să coordonez 15-20 de persoane şi să menţin colaborarea cu toate, şi toate acestea în timp ce am grijă şi de businessul meu, de acord.

Sunt convins că o structură de business ca asta e greu de făcut, însă, odată ce ai făcut-o e un pic cam greu să ai concurenţi de aceeaşi valoare pe piaţă, deoarece companiile cu o organizare de tip reţea au libertatea de a lua proiecte pe care înainte nu le puteau lua, deoarece nu erau bine organizaţi şi nu aveau „în stoc” resursele necesare. Aşadar, o întrebare mai potrivită în acest caz nu este  cât de greu, ci dacă merită efortul să faci aşa ceva?.

Până la urmă, cred că acest sistem nodal de organizare pare greu de realizat, probabil pentru că ne-am obişnuit să asociem termentul de angajat-colaborator cu munca prestată zilnic într-un birou timp de 8 şi, până acum, nici prin gând nu ne-a trecut că putem schimba paradigma asta.

Costurile scad, valoarea oferită creşte.

Un alt beneficiu al structurii tip reţea este diminuarea costurilor fixe şi variabile ale afacerii. Cum aşa? Păi hai să vedem ce se întâmplă când îţi iei angajatul care lucra 8 ore pe zi, şi avea birou, maşină, telefon şi laptop plătite de tine, ca angajator, şi îl „transformi” în centru de profit şi pierderi – în loc să îi dai salariu, acum îi dai procent din valoarea contractului. Pur şi simplu relaţia ta cu el suferă o schimbare de paradigmă de la salariul lunar plătit pentru timpul petrecut în birou, la colaborarea plătită pe bază de rezultate, indiferent de locul în care lucrează.

Sub-contractându-l, toate cheltuielile cad acum în grija lui. O să vedeţi cum scade factura de mobil a firmei, cea de curent electric, benzina, prânzurile … ş.a.m.d. De ce? Păi acum fiecare angajat-colaborator va fi în situaţia în care e nevoit să îşi supervizeze bine intrările şi iesirile de cash. Deja el va fi o firmă care subcontractează şi ştie că, dacă vrea un profit decent din proiectul câştigat, e nevoit să ţină un ochi şi pe ce cheltuie. Adio telefoane pe banii firmei de câte trei ore cu vărul din Spania pe banii firmei.

Atenţie, zic eficientizare, nu reducere, aşa, de dragul reducerii. Căci, pune-i limită de minute de convorbire unui om de vânzări, şi ăla prima oară o să se uite cruciş la tine, după care o să voteze cu picioarele.

Odată cu eficientizarea aceasta a costurilor, va avea loc şi o evoluţie a valorii adăugate oferită de către un colaborator, şi implicit a celei oferite beneficiarului proiectului. Eu cred asta deoarece proiectele actuale necesită abordări mai complexe, şi o valoare adăugată mare. Necesitau ele şi înainte, doar că acum, odată ce alţii au găsit falia de evoluţie şi au abordat businessul cu o structură de-asta flexibilă tip reţea, au deschis ochii beneficiarilor de proiecte prin calitatea oferită. Şi, bineînţeles că acum beneficiarii, odată ce „au băgat botul în borcanul cu dulceaţă” şi le-a plăcut, vor să intre în camară. Şi de ce nu ar face-o? Eu unul, în mod cert aş proceda asa. Ceea ce strigă beneficiarii de proiecte acum este: Vreau VALOARE, vreau soluţii individualizate. Şi cine poate fi în măsură să ofere soluţii individualizate mai bine decât una dintre companiile flexibile descrise mai sus?

Mediul economic se schimbă. Pardon, s-a schimbat deja.

Cum am zis şi la începutul articolului, situaţia economică nu va mai reveni la forma precedentă. „Criza” nu este doar o stare temporară, ci actualul context economic. Poate că cele două trenduri descrise de mine mai sus nu vor fi cele care vor domina mediul de afaceri în viitor, sau poate că vor deveni modele universale de business abia peste 20 de ani. Nu asta este problema de fond pe care vreau să o ridic.

Problema mai stringentă este că, dacă aşteptăm să treacă criza ne amăgim în van, în loc să ne mişcăm. Criza este pur şi simplu noul context de business, aşa că poate ar trebui să luăm lucrurile aşa cum sunt acum, şi să „mergem pe val”. Nu cred că mai există vreo posibilitate de întoarcere la vechiul context economic, ci doar o oportunitate imensă de a te propulsa în segmentul tău de business. Da, vor exista ajustări, dar nu reveniri. Acest mare şi complex organism economic, în forma lui de organizare actuală, şi-a dovedit limitările şi deja are un „impuls” care îl proiectează pe următoarea treaptă de evoluţie.

Ce rămâne însă este eterna întrebare: rămânem spectatori sau coborâm în teren la joc?

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: