Skip to content

Paradoxul multitaskingului

Februarie 7 2010

În general, prin multitasking se înţelege executarea simultană a mai multor sarcini. În dicţionarul Webster, definiţia spune doar că se execută mai multe sarcini în acelaşi timp, fără a se explica specific în ce constă simultaneitatea. Ambiguitatea asta provine din mediul IT, în care calculatoarele uzuale au un singur procesor – deci pot executa la un moment dat o singură sarcină. O prelucrare în paralel a mai multor sarcini presupune însa existenţa mai multor procesoare. Asta înseamnă că, pe un calculator cu un singur procesor, multitaskingul este imposibil. (paragraf adaptat – sursa aici)

Lipsa de timp.

Aţi încercat vreodată să scrieţi un document şi să vorbiţi la telefon în acelaşi timp? Eu, dacă încerc schema asta, le rezolv pe amândouă definitiv. Sau, dacă efectuez o sarcină, şi mă întrerup pentru a începe şi altceva, am şanse mari să uit unde am lăsat-o pe prima, darmite să mai îmi aduc aminte şi cum vroiam să o fac. Pe scurt: gândesc secvenţial, nu în paralel. Din acest motiv sunt mai eficient dacă îmi fac sarcinile pe rând, în funcţie de prioritizare.

S-au făcut o grămadă de studii despre multitasking, şi mai toate au relevat o scădere în performanţă şi rezultate. Dintre toate aceste studii, unul mi-a atras atenţia în mod deosebit. Este un studiu făcut de către psihologii de la Universitatea din Utah „care arată că şoferii care vorbesc la telefon, fie că ţin telefonul în mână sau au dispozitive hands-free, sunt la fel de periculoşi ca şi şoferii beţi.” (sursa studiului) Dacă eu am un singur creier, de ce să fac trei lucruri în acelaşi timp? Ca să am ocazia să le fac bine doar pe jumătate pe fiecare dintre ele?

De fapt, eu cred că dorinţa noastră de a face multitasking vine dintr-o problemă pe care o avem majoritatea, şi anume lipsa de timp. De aceea, o să trec acum peste toate lucrurile de mai sus (interesante de altfel) pentru că eu consider că multitaskingul  a venit ca o soluţie ineficientă la problema lipsei de timp, iar răspunsul este de fapt în altă parte.

Legătura cu managementul timpului

Multitaskingul pentru mine apare când am foarte multe lucruri de realizat, iar aceste lucruri au un deadline comun. La o analiză mai atentă, mi se pare că multitaskingul implică de fapt o supra aglomerare pe termen scurt. Acest lucru cred că înseamnă un management slab al timpului. Când ne trezim vineri dimineată că avem de făcut trei prezentări, două rapoarte şi pe lângă acestea şi vreo trei întâlniri, poate că e momentul să ne gândim la ce am făcut în cursul săptămânii.

Mi se pare că, dacă ajung destul de frecvent să fiu supra-aglomerat, nu am prioritizat suficient de bine. Pentru că mi se pare ciudat să cred că am prioritizat foarte bine ce aveam de făcut, dar totuşi nu am avut timp suficient. Pur şi simplu, pentru mine, „nu am timp suficient” şi „prioritizez excelent” nu pot co-exista în acelaşi context, se invalidează reciproc.

Pentru mine, „nu am timp suficient” înseamnă că fie prioritizarea nu este făcută cum trebuie (eventual inexistentă), fie înseamnă că mă încarc aiurea cu nişte sarcini care nu sunt ale mele (foştii mei colegi de muncă le zic „maimuţe”), sau, cel mai des, un mix între cele două. Rare sunt cazurile în care chiar nu ai suficient timp să faci ce aveai de făcut.

Pur şi simplu, lipsa mea de timp de la sfarşitul zilei înseamnă că nu am fost unde trebuie, şi implicit nu am făcut nici ce trebuia.

Managerii si managementul timpului

Multe companii – de fapt, mulţi manageri – consideră că, dacă eşti capabil să efectuezi mai multe sarcini în acelaşi timp, eşti mai eficient, deci mai profitabil pentru companie. De obicei, aceşti manageri sunt şi cei care fac multi-tasking, se duc la cursuri de managementul timpului, după care tot ei se plâng că nu au suficient timp, deşi ziua are 24 de ore pentru toată lumea.

În cazul managerilor, cei mai aglomeraţi de obicei sunt cei care preferă să conducă în paradigma control-şi-comandă. În cazul managerilor care conduc pe principul anterior, sunt de acord că nu au suficient timp ca să îşi îndeplinească toate sarcinile zilnice. Asta pentru că mi se pare că într-un sistem de conducere de acest gen, focusul managerului nu este pe a conduce oamenii, ci pe a conduce lucrurile.

Într-un sistem de management bazat pe control-şi-comandă delegarea are o pondere mică, şi lucrurile trebuiesc făcute perfect. Când delegarea este insuficientă (eventual inexistentă), managerul tinde să facă şi sarcini care nu sunt ale lui (agenda creşte), şi, în plus, se simte obligat să repare personal toate lucrurile pe care angajaţii nu le fac bine (iaraşi, agenda creşte). Ori, dacă angajaţii nu îşi asumă responsabilitatea pentru ce au ei de făcut (căci managerul lor oricum va corecta ceva), bineînţeles că şi rezultatele lor vor fi slabe, iar managerul va avea o grămadă de lucruri pe TO-DO-LIST.

Ce e mai interesant e că tiparul de mai sus este unul care se auto-alimentează. Dacă managerul funcţionează în paradigma control-şi-comandă, atunci subordonaţii lui vor aborda comportamente pasive şi de evitare, căci un control excesiv înseamnă până la urmă o lipsă fundamentală de încredere în oamenii tăi. Un paradox interesant aici este că managerul respectiv nu va avea oameni care să gândească pe cont propriu  (deşi  în mod cert îşi doreşte, şi chiar declară acest lucru) pentru că prin propriul lui comportament îi îndepărtează chiar pe aceşti oameni de lânga el.

În esenţă, ca manager, lipsa de timp înseamnă că nu sunt unde trebuie, şi că fac treaba altuia. Şi, consecvent, „nu am timp suficient”  înseamnă de fapt că aceşti manageri nu ştiu să conducă oameni. Dacă ar şti să conducă oameni, nu ar fi în situaţia de a spune că nu au timp suficient. (Nu sunt un subordonat bun).

Paradoxul multitaskingului

Până la urmă, multitaskingul presupune că vei caştiga mai mult timp, deci este o soluţie la problema „nu am timp suficient”. Paradoxul multitaskingului este că, în loc să fie o soluţie, este de fapt aceeaşi problemă, mai rafinată un pic: „nu am timp suficient, deci fac mai multe lucruri în acelaşi timp, nu neapărat mai bine”.

Răspunsul meu la problema lui „nu am timp suficient” este unul extrem de simplu şi pragmatic: dacă nu ai timp suficient, înseamnă că nu eşti unde trebuie, şi inseamnă că nu faci ce trebuie.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: