Skip to content

Dualitate

Ianuarie 28 2010

Cred ca imi plac atribuirile absolute.

Cred ca e foarte usor ca odata ce caracterizezi un om ca fiind generos, sa zicem, sa te astepti ca de fiecare data cand ai nevoie de bani si vrei sa te imprumuti, el sa iti dea. Poate chiar si el ajunge sa creada acest lucru, si se comporta ca atare, ca doar i se reintareste comportamentul. Mai ciudat e ca, daca intr-o anumita situatie te refuza, faci urat si esti dezamagit pentru te-a refuzat. Adica te dezamagesti singur, neluand in calcul si conjunctura, pentru ca de, tu te asteptai sa primesti nu sa fii refuzat.

Cateodata e greu sa accepti dezamagirea asta falsa, pe care singurel ti-ai provocat-o. Daca in schimb iti promite el ceva si nu iti livreaza, atunci e pe drept dezamagire, hai sa zicem mai apropiata de realitate.

Am observat doua lucruri:

1. E mai usor sa evaluezi la modul absolut un om, sa il etichetezi. Iti face viata mai usoara, mai simpla, tinand cont ca primim extrem de multe informatii.

2. Daca tu esti subiectul unei etichete, exista o sansa destul de mare sa te comporti intru respectarea ei. Vicios cerc. Si, in virtutea reciprocitatii, sa te aspteti ca si altii sa se comporte in functie de etichetele lor.

Pentru sanatatea mea, cred ca este destul de periculos sa evaluez absolut. Ma gandesc la ce se intampla cand oamenii aleg sa se comporte altfel decat ma astept eu. Sau, daca nu fac asta, exista posibilitatea sa incerc sa ii manipulez astfel incat sa faca ce vreau eu.

Dar, daca incerc sa nu mai am niciun fel de asteptari, parca e dubios. Ar insemna, pentru mine, sa accept lucrurile asa cum sunt. Pai, asta nu imi convine, pentru ca unele lucruri nu le vreau asa cum sunt.

Si acum imi dau seama ca, pur si simplu, am stat in doua paradigme. Cea cu evaluarea absoluta si cea fara asteptari. Care nu se exclud neaparat (eroarea mea absoluta, deci).

E ca in povestea aceea cu maestrul Zen care anunta ca un tanar calugar a atins Iluminarea. Bineinteles ca vestea s-a dus repede, si oamenii au venit sa il vada.

„Este adevarat ca ai atins Iluminarea?”, a fost intrebat tanarul calugar.

„Da”, a venit implacabil  raspunsul.

„Si cum te simti acum?”.

„La fel de mizerabil ca intotdeauna”.

:))

Pana la urma, realitatea o sa ramana aceeasi, indiferent de ce cred eu. Si-asa cred ca realitatea mea devine realitate doar prin subiectivismul si obiectivismul pe care le arborez.

Cu toata revelatia asta pe care am avut-o eu, am sentimentul ca parca nu conteaza ca am avut-o. Conteaza dar nu conteaza.

Ce conteaza?

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: