Skip to content

Fir intins

Ianuarie 14 2010

Tatal meu e un tip de inaltime medie, constituie atletica, carunt si cu mustata. E un fost sportiv de performanta, care s-a retras la 35 de ani, din cate imi amintesc eu. Pasiunea lui este pescuitul. Si cand zic pasiune, ma refer la faptul ca, indiferent de vreme si de ce se intampla in viata lui, intotdeauna isi face timp de pescuit, isi face timp sa se ingrijeasca de sculele lui si sa se duca pe balta.

Este sunat de o gramada de alti  pescari, amatori sau nu, si i se cer recomandari de locuri unde sa dea la pescuit, de ce momeli sa foloseasca, ce scule, etc. Imi aduc aminte ca, odata, a venit un tip ca sa il invete cum sa prepare mamaliga ce urma sa ii foloseasca la pescuit.  Sa il invete sa faca mamaliga!

Daca memoria mea functioneaza bine, are pasiunea asta de cel putin 15 ani, si totusi cred ca ma insel si ca, de fapt, dureaza de mult mai mult timp. De cand il stiu, se duce la pescuit frecvent, cel putin odata pe saptamana. Daca as vrea sa calculez cate saptamani a fost la pescuit, cred ca ar fi mai simplu sa il intreb care sunt saptamanile in care nu a fost.

A fost la pescuit in toate anotimpurile, indiferent de vreme. Cateodata, iarna, cand era un frig de te lua tremuratul de cand ieseai din casa si incepeai sa respiri – mai tineti minte „acele” alea din plamani? – el isi pregatea impasibil sculele si pleca pe balta. Printre multele persoane care l-au intrebat de ce duce la peste pe frigul ala am fost si eu, si raspunsul era mereu, aproximativ acelasi: nu zicea nimic, doar se uita la mine, misca usor mustata inainte si inapoi in timp ce isi umezea buzele, si mai tragea si un zamber. Era ceva de genul: „Si daca iti spun, tot nu intelegi”. Si avea dreptate, pe vremea aia, chiar nu am inteles de ce se ducea la peste pe frigul ala. Chit ca ploua, ningea, era soare, seceta, el pleca pe balta inevitabil.

Alteori, cand se intorcea de la peste, il intrebam: „Ai prins ceva?”; de parca toata activitatea lui putea fi definita doar daca a prins peste sau nu. Si, cand nu prindea peste,  indiferent ca il intrebam eu sau altcineva, raspunsul venea intotdeauna calm, imperturbabil, precedat de un zambet si de o ridicare din umeri: „Astazi, nu”. Si iarasi nu intelegeam ce se intampla. Si totusi, a doua zi sau in saptamana urmatoare, era din nou pe balta.

Si in toti anii astia, oamenii il sunau si ii cereau sfaturi, ce mulineta sa puna, ce nailon, ce carlig, ce momeala. De fapt, il suna si acum incercand sa mai afle un loc bun „unde trage”. Si, bineinteles, ca un ceas elevetian, cel putin o data pe saptamana tatal meu se duce la peste.

V-am spus povestea asta ca sa va spun un alt lucru de fapt.

Indiferent ca esti intr-o afacere sau nu, cand esti pasionat de ceva, esti acolo. Nu conteaza ca e soare, ca e vant, ca e frig, ca ploua, ca ninge, ca nu prinzi peste, sau ca mai stiu eu ce alte probleme mai apar.

Cand esti acolo esti acolo. Trup si suflet. Punct.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: