Skip to content

Educatia e o provocare

Octombrie 28 2009

La noi, educatia oferita de stat merge foarte prost. Scoate pe banda rulanta absolventi. Observati ca nu zic nimic de calitatile si abilitatile lor, deoarece nu sunt la vedere. Mai intai e nevoie sa descoperi talentul, apoi iti ia timp sa il dezvolti pentru ca in final sa il transformi intr-o abilitate. In plus, modelarea unei abilitati implica dezvoltarea unor calitati personale. Iar identificarea si dezvoltarea acestora este doar unul dintre obiectivele educatiei.


Sistemul de stat iti ofera, de cele mai multe ori, un sir de indivizi parca trasi la indigo, si care de multe ori, nu au nicio treaba cu realitatea – o spun din proprie experienta. Cei care indraznesc sa iasa din tipar sunt categorisiti ca rebeli, gica-contra, si, de obicei, sunt „expulzati” si considerati inadecvati, deci inutili societatii.

Sa va povestesc o experienta de-ale mele. In al patrulea an al meu de facultate am avut un curs pe care marea majoritate, adica vreo 95% dintre cursanti, il urau. Il urau din suflet, cu toata patima de care erau capabili. De ce? Pentru ca acel profesor daduse la inceputul semestrului ca tema obligatorie, atentie, citirea suportului teoretic inaintea cursului efectiv. Astfel, la ore se orienta catre probleme si aplicatii practice a teoriei, care trebuia citita in prealabil. Intuiti de ce il urau, nu-i asa? „Ete al dreacu’, asta ne mai pune sa si gandim!”. Dupa care, bineinteles, aceiasi studenti erau ofticati ca in facultate nu invata nimic. Amuzant, nu? Dimpotriva, trist.

Revenind la educatie, ca si sistem, are cateva probleme. Una dintre ele este aceea ca elevii nu sunt invatati sa puna intrebari, sa exploreze aplicabilitatea teoriei predate, sa o extinda si sa adauge propriile lor concluzii. O alta, ca teoria este insuficient practicata. „Teoria ca teoria, da’ practica ne omoara” – suna cunoscut?. Iar cea mai mare, dupa parerea mea, este modalitatea abordata in educatie. Si anume ca e nevoie sa fii un mic dex, un mic manual de istorie, o mica enciclopedie. Care in esenta inseamna „Puna mana si toceste!”

Nu sunt de acord cu abordarea asta. Cred ca, dimpotriva, in loc sa faciliteze atingerea obiectivelor educatiei – anume abilitatea de a gandi pe cont propriu, stimuleaza o competitivitate stupida, un conventionalism care numai benefic nu e. In esenta, respectiva persoana devine dependenta si inchistata, si focusata sa respecte status-qvo-ul.

Asta nu inseamna ca anumite cunostinte de baza ar trebui sa lipseasca. Din contra, o cultura generala solida, in care bazele mai multor domenii (economie, matematica, psihologie, sociologie, literatura & gramatica, etc) sunt adanc si bine sedimentate, iti ofera o baza de plecare si de dezvoltare excelenta pe drumul spre atingerea obiectivelor educatiei – abilitatea de a gandi pe cont propriu.

Trecand acum la viata de zi cu zi, constatam ca angajatorii sunt dezamagiti de nivelul de pregatire al absolventilor. Sunt dezagamagiti ca acestia nu stiu unele chestiuni elementare de economie, ca nu isi asuma riscuri, ca prefera sa se ascunda dupa reguli, ca dau vina pe altii, ca fac apel la anumite standarde care sunt puerile si denota imaturitate. Evident, lista poate continua.

Intrebarea mea este de ce ne miram ca ei sunt dezamagiti? La ce ne asteptam cand respectivii oameni au fost conditionati aproximativ 15-16 ani de catre sistemul scolar? Cand Gheo, elevul mioritic * – angajatul de azi, a invatat in perioada aia ca Ion, profesorul – seful de azi,   are intotdeauna dreptate, ca el, daca vrea sa treaca clasa, trebuie sa invete exact ce zice profesorul. Pe scurt, ca altii trebuie sa gandeasca pentru el si ca ar fi cazul sa stea in banca lui daca vrea sa obtina ceva de la viata.

Daca vrem sa schimbam sistemul acesta, solutia nu vine din exterior, caci „sistemul” nu va renunta prea usor la presiuni externe. Din exterior poti observa ce merge, ce nu merge, de ce nu merge, si te poti implica in gasirea unor potentiale directii, asta doar daca acceptam cu totii ca e nevoie sa facem ceva. Ca e nevoie sa eliminam „Las-o ba, ca merge asa!”. Nu, nu merge asa.

Solutia o reprezinta implozia, cu fiecare profesor care prefera intrebarile in loc de dictari, cu fiecare elev, care contesta autoritatea profesorului si a celor predate, in limite de bun simt evident. Cu fiecare parinte care intreaba deschis profesorul copiilor lui ce metode de predare-evaluare foloseste, si de ce, si ce vrea sa obtina. Caci responsabilitatea e a fiecarui participant implicat in sistem. Altfel, daca dam in continuare vina pe guvern, sau pe cine mai vreti voi, nu facem nimic altceva decat sa raspundem automat la una dintre conditionari. „Nu sunt eu de vina, ci ala e responsabil, ca …”

Ca si observatie finala, sistemul educational, printre altele, are o mare influenta asupra societatii, daca nu chiar cea mai mare. Efectele sale se vad in economie, in industrie, in cultura, in viata personala. Se vad peste tot. Esti afectat de el tot restul vietii.

In esenta, prima persoana cu care se incepe este chiar propria persoana. Pana sa vrem schimbare la nivel national, avem de lucrat un pic la nivel individual. Pana la urma, educatia e o provocare.

* Nu degeaba am dat exemplul cu Gheo, elevul mioritic. Personal, urasc „Miorita”. Mi se pare absurd sa stau ca prostul in timp ce altii ma jefuiesc si ma omoara.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: